În Duminica a 5-a din Postul Mare, închinată Sfintei Maria Egipteanca, 29 martie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Grigorie Palama și Arsenie de la Prislop” din orașul Lahr, Germania, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că Evanghelia acestei duminici pune în lumină reacțiile adânci ale omului în fața suferinței, a nesiguranței și a dorinței de a-și asigura viitorul. Pornind de la dialogul dintre Mântuitorul Hristos și ucenici, ierarhul a evidențiat că textul evanghelic nu vorbește doar despre stările apostolilor, ci descoperă, în fond, propriile noastre frici, ezitări, dorințe de control și căutări de validare.
În cuvântul de învățătură, rostit pornind de la pericopa evanghelică a vestirii Pătimirilor Domnului și de la cererea fiilor lui Zevedeu, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că textul rânduit de Biserică pune înaintea credincioșilor felul în care omul reacționează în fața suferinței, a nesiguranței și a propriilor așteptări, descoperind atât frica de a intra în lucrurile grele ale vieții, cât și nevoia unei așezări lăuntrice după logica lui Hristos.
În prima parte a cuvântului său, ierarhul s-a oprit asupra tăcerii ucenicilor după ce Domnul le vorbește despre Pătimirile Sale, arătând că această lipsă de reacție spune mult despre felul în care omul evită întrebările esențiale atunci când răspunsul îl neliniștește:„Domnul le vorbește despre pătimirile Sale, despre răstignire, iar niciunul nu întreabă nimic, nu cere nicio explicație. Nouă ni se pare straniu, pentru că atunci când vine vorba de suferință, prima întrebare pe care o punem este: «De ce, Doamne?» Totuși, ucenicii tac. Și cred că această tăcere spune ceva foarte adevărat despre om: atunci când are înainte o situație prea grea, prea complicată, el preferă să nu intre în subiect, pentru că se teme de răspunsul pe care l-ar putea primi. Așa se întâmplă și cu noi: uneori stăm deoparte în fața lucrurilor esențiale, nu pentru că ele n-ar conta, ci pentru că ne este frică să le privim până la capăt.”
Mergând mai departe, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că cererea lui Iacov și a lui Ioan de a sta de-a dreapta și de-a stânga Domnului nu trebuie înțeleasă doar ca dorință de cinste, ci și ca expresie a nevoii omului de a controla viitorul și de a-și asigura locul, chiar și atunci când trece prin încercări:„Când omul aude de lucruri complicate, primul impuls este să-și asigure viitorul. Dacă tot este să se întâmple ceva greu, măcar să știe ce va fi cu el, să aibă locul lui, siguranța lui. De aceea cred că aici nu este doar dorință de cinste, ci această nevoie de a nu lăsa nimic nesigur în ziua de mâine. Or, tocmai aici este una dintre neliniștile omului de astăzi: vrea să controleze totul, să aibă totul calculat, să nu rămână la mila nimănui, nici măcar a lui Dumnezeu. Dar, cu cât dorința de control este mai mare, cu atât neliniștea crește și Dumnezeu lipsește din viața noastră.”
În opoziție cu această neliniște, ierarhul a arătat că atitudinea sănătoasă este una de încredințare înaintea lui Dumnezeu, în duhul rugăciunii smerite:„Doamne, Tu le știi pe toate și ziua de azi, și ziua de mâine. Totul se află în dragostea Ta și în mila Ta. Cu judecățile care știi, ai grijă și de mine.”
În continuare, ierarhul a explicat că dialogul Domnului cu ucenicii despre paharul pe care aveau să-l bea și despre botezul cu care aveau să se boteze descoperă o altă slăbiciune a omului: graba de a promite mult, fără a-și cunoaște măsura și fără a lăsa loc harului lui Dumnezeu:„Ei au răspuns repede: «Da, putem». Dar tocmai aici este lecția: să nu ne grăbim când promitem lucruri mari, mai ales înaintea lui Dumnezeu. Știm și din propria experiență cât de repede spunem: «Doamne, de acum înainte nu voi mai face asta», iar peste puțin timp cădem din nou. De aceea, răspunsul sănătos nu este unul cutezător, de felul: «Da, Doamne, pot», ci mai degrabă unul smerit: «Doamne, cu ajutorul Tău mă voi strădui». Dacă este ceva bun în viața noastră, nu este rodul puterii noastre, ci al harului lui Dumnezeu care lucrează în noi.”
Referindu-se apoi la reacția celorlalți apostoli, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că dorința de cinste și de confirmare este comună tuturor:„Toți vrem, într-un fel sau altul, să fim văzuți, să fim confirmați, să fim puțin mai sus decât celălalt. Ține de felul nostru omenesc de a căuta validare, de a ne simți importanți prin ochii altora.” În acest context, răspunsul Domnului răstoarnă logica obișnuită a lumii:„Cine vrea să fie mare să slujească. Asta înseamnă să nu-ți mai condiționezi viața de confirmarea celorlalți, să nu mai aștepți cinste, ci să te așezi înaintea aproapelui și să-l slujești. Este un cuvânt greu, pentru că nu este după logica omului, dar tocmai aici se ascunde și adevărata răsplată: atunci când slujești fără să aștepți nimic în schimb, Dumnezeu este Cel care îți dăruiește harul Său.”
În partea de încheiere, Preasfinția Sa a sintetizat principalele învățături desprinse din Evanghelia zilei, arătând că omul este chemat să nu evite întrebările serioase ale vieții, să nu încerce să controleze totul, să fie smerit în promisiunile sale și să învețe exercițiul așezării de pe locul întâi pe locul al doilea, după modelul lui Hristos:„Învățăm astăzi de la Domnul cum să ne așezăm viața atunci când trecem prin momente complicate. Mai întâi, că nu este bine să evităm lucrurile importante, să ne facem că nu înțelegem sau că nu auzim, pentru că tocmai acestea ne pot ajuta să ne înțelegem viața. Apoi, că este nevoie de rânduială și de un anumit plan, dar fără să încercăm să controlăm totul, ci să-I spunem lui Dumnezeu: «Doamne, Tu le știi pe toate. Cu judecățile Tale ai milă și de mine». În același timp, când vine vorba de promisiuni, mai ales înaintea lui Dumnezeu, să nu fim prea cutezători, ci să ne așezăm cu smerenie și să-I cerem ajutorul. Și, nu în ultimul rând, după ce recunoaștem că și noi căutăm cinste și confirmare, să facem exercițiul smereniei, așezându-ne, din când în când, de pe locul întâi pe locul al doilea, pentru a da cinstire celuilalt și pentru a intra în logica Domnului, Care nu a venit să I se slujească, ci ca El să slujească.”
În semn de binecuvântare pentru parohia recent înființată, ierarhul a dăruit părintelui paroh o icoană cu Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop, unul dintre ocrotitorii comunității.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Vlad Săcălean a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității de români din acest oraș.