13.7 C
Sălaj
5 octombrie, 2024

Sălaj: Bărbat amendat, după ce a refuzat să îşi închidă în curte câinii care îi sperie pe vecini şi le atacă acestora animalele domestice

astăzi, 14:55

Un bărbat din judeţul Sălaj a fost amendat cu 500 de lei de către jandarmi, după ce a refuzat să-şi închidă în curte câinii deosebit de agresivi pe care-i are şi de care vecinii se tem,

Intervenţia jandarmilor din Sălaj a avut loc luni, 23 septembrie, în localitatea Firminiş, după ce o persoană a semnalat prezenţa unor câini agresivi pe stradă.

”Conform spuselor apelantului, câinii lăsaţi pe stradă creează o stare de temere cu privire la siguranţa persoanelor. De asemenea, în trecut au existat situaţii în care aceştia au atacat animalele domestice aparţinând locuitorilor din zonă”, informează, marţi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj.

La faţa locului, jandarmii au constatat că cele reclamate de localnicul care a solicitat sprijinul autorităţilor se confirmă.

”A fost identificat proprietarul câinilor şi i s-a pus în vedere faptul că trebuie să ia măsuri pentru a asigura o îngrădire corespunzătoare care să nu permită accesul acestora în afara proprietăţii. Atitudinea proprietarului a fost una necooperantă, motiv pentru care a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 500 de lei”, precizează sursa citată.

Bilanţul Jandarmeriei Sălaj arată că, de la începutul anului, jandarmii au dat 48 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 8.300 lei pentru fapte precum lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri, încălcarea normelor privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi sau încălcarea a unor norme de convieţuire socială.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/salaj-barbat-amendat-dupa-ce-a-refuzat-sa-isi-inchida-in-curte-cainii-care-ii-sperie-pe-vecini-si-le-ataca-acestora-animalele-domestice-1922405524532024091421743559

Ultimă oră

Același autor